Anna Forlin Miss Italia Lecco testimonial alla ‘Gala di Primavera’
Pe Irina Țîrdea am cunoscut-o online. Și, ca orice persoană pe care o cunoști online, până n-o vezi cu ochii tăi, este virtuală. Cei mulți care îmi vorbiseră despre femeia spumoasă ca o șampanie, m-au asigurat că Irina e “inima diasporei din nordul Italiei”. Ceea ce nu e puțin lucru, având în vedere ca sunt câteva sute de mii de suflete care bat românește în Lombardia și imprejurimi. În legătură cu femeia de 10 a acestui interviu m-a adus acest Crăciun. Mai degrabă oportunitatea de a-l petrece alături de românii din Milano. Am cunoscut-o personal și, din virtuală, a devenit cât se poate de reală. O femeie tânără, moderna, puternică, încercată nu de puține ori de viață. Conduce o asociație a românilor – cea mai importantă din Italia!, apoi o televiziune online, face modă și nu oricum, ci al naibii de bine.
Dialogul cu ea, frânturi din biografia Irinei, m-au facut să consider că locul sau trebuie să fie în galeria “femeilor de 10”. Drept care, astăzi, cu două zile înainte de Craciun, am făcut cu Irina cuvenitul schimb de întrebări și răspunsuri. Cititi-l și, dacă veti avea drum prin Capitala Modei, încercați să dați de Irina Țîrdea!
Marina Almășan: – Irina, lumea te recomandă ca fiind o femeie extrem de puternică. Numește-mi cel puțin trei motive.
Irina Țîrdea : – Lupt in fiecare zi cu soarta pentru am obtine idealurile, zambesc mereu in fata obstacolelor, nu uit nici odata de unde vin.
Marina Almăsan: – Care este povestea ta? Cum ai ajuns să locuiești în Italia?
Irina Țirdea: – Fiind un spirit liber si creativ, decid in urma cu 11 ani sa zambesc sortii si plec spre tara modei pentru a deveni un Fashion Designer. Cum spiritul national era foarte bine dezvoltat, iar intalnirea cu romanii din Diaspora m-a marcat in mod deosebit, nu am putut accepta imaginea negativa a Romaniei creata peste hotare si decid sa folosesc toate mijloacele pentru a incerca sa schimb aceasta realitate pe cat posibil. Povestea mea cu moda incepe din frageda copilarie, mai exact de la orele de lucru manual cand desenam si cream hainutele pentru papusi, activitate total diferita de ceilalti copii, prima rochita desenata datand de la o varsta foarte frageda, iar atitudinea cu ‘Stil’ m-au facut sa ies in evidenta. Inca din perioada adolescentei se naste rubrica de moda ‘Lectii de Stil’, proiect pe care l-am dezvoltat ulterior cu succes si la Milano, dandu-mi posibilitatatea ulterior incurajata de fanii mei, care ma defineau ca având un ‘Stil’ si dupa afirmarea si recunostinta realitatii ‘Vogue Italia’, decid sa pun bazele brand-lui meu ‘IRIS by Irina Tirdea’. Proiectului ‘Lectii de Stil’ a reusit sa mă faca protagonista ‘Modelul Curvy’ , detronand tabù-urile canonelor anorexice de frumusete.
Marina Almășan : – Ești cetățean al uneia din “capitalele mondiale ale modei”, tu însăți fiind, la origine designer de modă. Are șanse un “outsider”, chiar și foarte capabil, să se facă remarcat pe “teritoriu strain”?
Irina Țîrdea : – Desigur, cred ca sunt un exemplu elocvent. Nu cunosteam pe nimeni, nu aveam nici o recomandare, nici budget si eram de origine romana, un dezavantaj foarte mare in Italia. Cred ca seriozitatea, perseverența si creativitatea m-au facut remarcata.
Marina Almășan : – Definește-te ca stil. Vorbește-ne despre moda pe care o faci. Cine sunt clienții tăi?
Irina Țîrdea : -Trebuie sa recunosc ca e dificil sa vorbesc despre mine si arta mea. Am sa-i las pe cei in masura sa – mi defineasca moda. Eu nu doar creaz haine, invat Stil! ‘ Iris’ este definit: Stilul Glam, o retrospectiva a anor ‘50, un tribut al icoanei de Moda ‘Marylin Monroe’, repropunand Un Haute Couture contemporan, nu doar pe covorul rosu sau pentru Top modeluri. Cuvantul magic este feminilitatea si identificarea propriului Stil. Hainele si accesoriile Iris se disting prin detalii precum: îmbinarea curcubeului de culori, materialele brodate la mana sau impodobite de nestemate, care fac din Look-ul Iris sa atraga atentia, ca si pe podium, dar cu bun gust! Coco Chanel afirma, ‘Moda se schimba, dar Stilul ramane!’ Aceasta este si sfatul meu, dragi amatori de moda: gasiti-va propiul Stil, nu doar in materie de moda, un Stil de viata! Nu uitati, nu haina il face pe om, ci atitudinea conteaza..cu Stil!
Marina Almășan : – Tot cei din jur te definesc ca fiind o workaholica. Ești în fruntea unei Asociații – a celei mai mari, înțeleg, din Italia -, conduci o televiziune, mai rămâne timp și pentru altceva?
Irina Țîrdea : – Da, asa s -ar spune, chiar in lumea modei ma definesc ‘Hitler’ , probabil pentru exigentele si organizarea pe care o impun, dar astfel pot obtine rezultate pe toate planurile. Important sa ai ideile clare si sa nu pierzi timp..si reusesti sa faci performante… Dorinta mea este sa las un semn in urma, incerc sa dau spatiu tuturor celor care au nevoie de mine: familie, prieteni, profesie, viata personala.. pentru s fi un om implinit este nevoie de o balanta in toate sferele…daca sunt activa …traiesc .. cu Stil!
Marina Almășan : – Ca de la televiziune , la televiziune : ce programe realizați? Care sunt cele care se bucură de cel mai mare succes?
Irina Țîrdea: – Grila de programe IRIS TV este cea obisnuita, cea ce face diferenta este linia editoriala ‘ Lectii de Stil’ la 360• in toate sferele: stiri, Life Stile, politica, sport, moda, Bucatarie, Muzica, invatamant, Cultura, etc. Cele mai succes programe sunt ‘Lectiile de Stil’ si ‘Romanii au Talent in Italia. Incercam sa aratam o alta față a Romaniei peste hotare si sa cultivam traditiile si valorile romanesti.
Marina Almășan : – Vorbește-mi despre planurile tale de viitor. În toate direcțiile.
Irina Țîrdea : – Planuri de viitor: sa continui cu succes toate proiectele dezvoltate, sa le pot transpune intr-o alta dimensiune mult superioara… cu Stil! Lucrez la un program televizat pentru Romanii din Italia, în Plan social, pe care as dori sa-l dezvolt si-n Romania.
Marina Almășan : – Iubești? Ești iubită?
Irina Țîrdea : – Sigur. Iubesc Viata pe care mi- am creat-o cu tot cea ce ma inconjoara
Motto-ul meu este: Zambeste, este si Maine o zi!
Marina Almășan : – Ce anume ai dori să găsești sub bradul de Craciun?
Irina Țîrdea : – Sanatate… si forta de a merge mai departe… mereu cu ‘Stil’!
Marina Almășan : – Îți doresc să ai parte din plin, de amândouă! https://femeide10.ro/nu-haina-il-face-pe-om-ci-atitudinea-conteaza-irina-tirdea-fashion-designer-din-milano/
Comments